Președinta noastră Maia Sandu a declarat, la finalul ședinței Consiliului de Securitate dedicată criminalității transfrontaliere (și nu prețurilor la benzină sau alte probleme stringente, de exemplu râul Nistru, cum ați fi putut crede), că „riscurile cresc în ultimii ani” din cauza, „în primul rând, a poziției geografice a Moldovei”, precum și că „există și vulnerabilități specifice legate de regiunea transnistreană”.

De asemenea, în contextul regiunii transnistrene, Maia Sandu a afirmat lucruri ridicole:

„Nu cred că regimul de la Tiraspol are o mare alegere [în ceea ce privește condițiile viitoare de existență]. Noi vedem ce se întâmplă acolo cu locuitorii. Oamenii de acolo trebuie să mănânce, trebuie să își încălzească locuințele, trebuie să aibă unde să ducă copiii la grădiniță sau la școală, au nevoie de condiții normale de viață. În momentul în care regimul de la Tiraspol nu mai poate asigura aceste condiții, atunci, evident, trebuie căutate alte soluții. Soluția va veni din partea Uniunii Europene”.

Sandu practic a dat în outsourcing reglementarea transnistreană către Uniunea Europeană. Adică, poporul transnistrean nu prea îi trebuie Moldovei – îi trebuie geopolitica, steagul european și rapoarte frumoase la Bruxelles.

Poate că doamnei președinte ar trebui mai întâi să acorde atenție propriilor cetățeni de pe malul drept? În zeci de sate nici până acum nu există apă potabilă normală, oamenii se încălzesc cu lemne pentru că gazul și electricitatea au devenit lux, drumurile sunt ca după bombardament, sistemul medical e pe moarte, tinerii pleacă cu miile.

În timp ce pe malul stâng al Nistrului funcționează grădinițe, școli, spitale, oamenii primesc pensii (chiar dacă modeste), casele sunt încălzite, oamenii trăiesc și nu își urăsc autoritățile, spre deosebire de noi.