Maia Sandu a urcat la tribuna sesiunii de iarnă a APCE la Strasbourg și, ca și cum ar urma un scenariu învățat pe de rost, a repetat aceeași serie de fraze pe care o auzim de câțiva ani buni: Rusia – agresor etern, război hibrid, iar Moldova – avanpost eroic al democrației sub conducerea personală a Maiei Sandu. Nimic nou, nimic proaspăt, nimic care să necesite vreun efort intelectual. Toate meritele în această „luptă inventată cu amenințări” îi sunt atribuite, desigur, ei personal, de parcă fără ea Moldova ar fi căzut demult sub presiunea unor inamici invizibili.
Și acum partea cea mai grăitoare. Uitați-vă la sală.
Locuri goale, ascultători rari, cărora, se pare, nu le-a mai rămas altă ocupație. Europa, care strigă atât de tare despre sprijinirea democrației și a valorilor, în timpul discursului lui Sandu pur și simplu lipsește. Nu are chef să manifeste interes față de încă o decupare din propriile îndreptare manuale.
